Întreținerea corectă a drujbelor: Cât ulei folosim?
Drujba reprezintă echipamentul ideal și util atât pentru uz casnic, cât și pentru cel profesional. Acesta este o unealtă puternică și maleabilă care poate fi folosită în diferite activități, pornind de la treburi gospodărești, până la realizarea operelor de artă.
Fie că alegi să tai bușteni și trunchiuri groase de copac ori vrei să sculptezi în lemn, o drujbă aleasă potrivit poate aduce rezultatele dorite dacă este utilizată și mai ales întreținută așa cum se cuvine.
Chiar și cele mai bune drujbe ieftine pot avea o durată lungă de viață dacă sunt întreținute ca la carte. Cum să faci asta? Ei bine, citește acest articol până la final.
Cuprins
Ce presupune întreținerea drujbelor?
Drujba, ca orice altă unealtă, trebuie utilizată conform instrucțiunilor emise de producător. Aceste instrucțiuni îi vor prelungi durata de viață, lucru care ajută să te bucuri de ea cât mai mult timp.
Întreținerea drujbelor este un proces prin care se menține funcționarea și durabilitatea acestora. Acest proces poate include operațiuni de curățare, lubrifiere, verificare și înlocuire a pieselor uzate, precum și reglarea sau schimbul lichidelor.
Întreținerea drujbelor este important să se efectueze regulat pentru a evita problemele de funcționare și pentru a prelungi viața acestora.
Importanța procesului de întreținere a drujbelor
Drujbele bine întreținute oferă o serie de avantaje esențiale, precum:
- Performanța – drujbele întreținute corect vor funcționa mult mai bine și vor tăia mai ușor, ceea ce poate eficientiza munca;
- Siguranța – drujbele neîntreținute devin periculoase, putând fi cauza unor accidente. Astfel, întreținerea regulată a lor reduce semnificativ riscul acestor probleme;
- Durabilitatea – echipamentele care sunt întreținute corespunzător au o durată de viață mai lungă și sunt mai puțin predispuse la probleme de funcționare;
- Economie – întreținerea regulată a drujbelor ajută la prelungirea vieții acestora;
Materiale necesare pentru întreținerea drujbelor
Pentru întreținerea drujbelor ai nevoie de câteva materiale, precum:
- Ulei lubrifiant pentru ungerea șurubului de strângerea altor componente mobile;
- Chei potrivite pentru strângerea sau slăbirea șurubului de strângere;
- Disc abraziv sau șmirghel pentru curățarea și îndepărtarea ruginii de pe componentele metalice;
- Soluții pentru curățarea componentelor.
Aceste materiale, dar și altele le găsești pe magazinul online Magazia lu Costică.
Etapele întreținerii drujbelor
Fie că ești în situația în care achiziționezi prima drujbă sau ești deja utilizator care o folosește de ceva timp în activitățile curente, este important de știut că trebuie să-i acorzi o atenție deosebită. Reviziile tehnice periodice și întreținerea corectă a drujbelor contribuie ca drujba să funcționeze la parametrii normali câțiva ani de zile.
Astfel, iată care sunt cele mai importante etape ale procesului de întreținere a drujbelor:
Rodajul drujbei
Primul pas și cel mai important de altfel pe care trebuie să-l faci imediat după achiziționarea unei drujbe constă în rodaj. Acest prim pas se face după consumarea a 3 rezervoare pline de amestec, ulei-benzină, lăsând motorul pornit la relanti și accelerând la intervale de câteva minute. Totodată, rodajul se poate face și în sarcină ușoară, tăind lemne cu diametre mici, fără să forțezi motorul în vreun fel.
De asemena, important de menționat este și faptul că rodajul se poate face și fără să ai atașată lama și lanțul pe drujbă.
După efectuarea rodajului poți începe lucrul.
Amestecul de benzină cu ulei de drujbă
Raportul de amestec, benzină-ulei, este unul vital pentru viața drujbei, iar din acest motiv este important să faci corect rodajul. De asemenea, este recomandat ca uleiul folosit pentru amestec să fie unul calitativ, realizat expres pentru asta. Un ulei pentru drujba de calitate slabă poate duce la avarierea motorului, a garniturilor sau a rezervorului de combustibil.
Iată, mai jos, care sunt unele dintre cele mai frecvente raporturi de amestec ulei-benzină, atât pentru motocoase, cât și pentru drujbe:
- Raport 25:1 – 1 L benzină+40 ml ulei / 2 L benzină+80 ml ulei / 3 L benzină+120 ml ulei / 4 L benzină+160 ml ulei / 5 L benzină+200 ml ulei;
- Raport 40:1 – 1 L benzină+25 ml ulei / 2 L benzină+50 ml ulei / 3 L benzină+75 ml ulei / 4 L benzină+100 ml ulei / 5 L benzină+125 ml ulei;
- Raport 50:1 – 1 L benzină+20 ml ulei / 2 L benzină+40 ml ulei / 3 L benzină+80 ml ulei / 4 L benzină+100 ml ulei / 5 L benzină+120 ml ulei.
Îngrijirea lamei și a lanțului
La începutul fiecărei activități pe care o ai de intreprins cu drujba trebuie să te asiguri că șina este așezată corect, iar lanțul este tensionat.
Rulmentul de pe șină trebuie gresat periodic, iar lama trebuie folosită pe ambele părți pentru a nu se deteriora excesiv sau a nu se strâmba.
Lanțul de drujbă trebuie să fie mereu ascuțit. Aceasta este una dintre regulile generale întrucât atunci când lucrezi cu drujba aceasta tinde să se blocheze în lemn, iar așchiile rezultate din tăiere sunt extrem de fine.
Despre lanțul de drujbă și specificațiile lui vom detalia în cele ce urmează.
Curățarea filtrelor de aer
Filtrul de aer este o piesă importantă în ansamblul unei drujbe, pentru că este responsabil cu asigurarea răcirii corespunzătoare a motorului. Filtrul de aer se curăță după fiecare utilizare, astfel că poți să scuturi pur și simplu filtrul sau să îl treci pe sub un jet de aer comprimat slab.
Este important de menționat că nu trebuie să folosești perioada atunci când cureți filtrul de aer, întrucât este posibil să pătrundă mizerie în interiorul lui.
De asemenea, dacă observi un randament scăzut al motorului sau filtrul de aer prezintă defecte, atunci trebuie schimbat cu unul nou pentru că, altfel poți compromite întregul motor.
Curăță drujba după fiecare utilizare
Pe lângă curățarea componenentelor de bază este important să ai în vedere să cureți piesele motorului de sub capacul filtrului de aer, locurile de sub capacul de prindere al lamei și al lanțului. De asemenea, atunci când cureți motorul drujbei, curăță atât interiorul cât și exteriorul motorului.
La sfârșitul fiecărei activități, acordă 5-10 minute pentru curățarea drujbei pentru că doar așa vei prelungi semnificativ viața utilajului, iar pe termen lung vei economisi timp și bani.
Întreținerea lanțului la drujbă
Capacitatea de tăiere a unei drujbe depinde de calitatea și puterea motorului, dar și de topul și starea lanțului și a lamei. Un lanț de drujbă ascuțit și bine întreținut ușurează munca, asigură o durată de viață mai mare a întregii garnituri tăietoare, care este alcătuită din lanțul de drujbă, lama și roata lanțului.
Un lanț de drujbă este alcătuit din elemente de acționare sau pinteni, elemente de legătură sau eclise, dinți tăietori de stânga și dinți tăietori de dreapta.
Un dinte tăietor al lanțului de drujbă este compus din șasiul de dinte, limitatorul de adâncime și paleta dintelui cu tăișul frontal și cel superior.
Ei bine, pentru a asigura o ascuțire ușoară și corespunzătoare, precum și un instrument de control al uzurii, toate lanțurile de drujbă sunt prevăzute cu marcaje de uzură.
- Unghiul de ascuțire – Marcajul pentru unghiul corect de ascuțire al tăișului superior și pentru lungimea minimă a dintelui: dacă acest marcaj este atins la reascuțire, atunci lanțul de drujbă trebuie schimbat;
- Unghiul frontal – Marcajul pentru unghiul corect al dintelui frontal și pentru lungimea minimă a dintelui;
- Limitatorul de adâncime – Marcaj pentru unghiul corect al limitatorului de adâncime și marcajul de uzură. Resetarea limitatorului de adâncime trebuie făcută paralel cu acest marcaj;
- Piciorul dintelui – Marcaj de control pentru uzură suprafețelor de rulare ale dintelui tăietor (piciorul dintelui). Uzarea uniformă paralel cu marcajul indică o uzură normală de funcționare.
Ascuțirea lanțului de drujbă
Atunci când achiziționezi o drujbă STIHL sau oricare alt model, ascuțirea lanțului pentru drujbă trebuie să se realizeze în momentul în care observi următoarele lucruri:
- Lanțul drujbei nu mai intră singur în lemn, ci trebuie să apeși pe drujbă;
- În locul așchiilor mari, lanțul produce un praf fin de tăiere la debitare;
- Chiar dacă lanțul este perfect uns și funcțional, apare fum la tăiere;
- Tăietura o ia într-o parte.
Lanțul de drujbă se ascute cu ajutorul unei pile rotunde, o pilă plată, un șablon pentru ascuțire sau o menghină portabilă.
Înainte de a fi ascuțit, lanțul de drujbă trebuie să fie perfect curățat, îndepărtat praful și resturile de lemn și ulei, cu ajutorul unei perii și a unui dizolvant pentru rășini. De asemenea, la momentul ascuțirii, lanțul de drujbă trebuie să fie tensionat mai tare decât în mod normal. Astfel, împiedici înclinarea dinților tăietori și ușurezi menținerea unui unghi. După ascuțire, refă tensiunea corectă a lanțului.
Ascuțirea lanțului de drujbă pas cu pas
Pentru ascuțirea lațului de drujbă urmează acești pași:
- Prinde lama drujbei în funcție de poziția dintelui de referință, într-o mandrină sau într-o menghină;
- Trage dintele de referință în zona de pilire și acționează apoi frâna de lanț;
- Selectează pila prin alegerea diametrului acesteia în funcție de tipul lanțului;
- Ghidarea pilei – aceasta trebuie să fie așezată în plan orizontal astfel încât să facă un unghi de 90 de grade față de lama drujbei;
- Verifică ascuțirea dintelui tăietor al lanțului de drujbă;
- Setează înălțimea limitatorului lanțului de drujbă.
În cazul în care lanțul de drujbă este foarte uzat este necesar să-l înlocuiești.
Depozitarea drujbei
Când nu mai lucrezi cu drujba o perioadă lungă de timp este esențial să ții cont de câteva aspecte înainte de a o depozita într-un loc sigur. Ține cont că drujba trebuie depozitată într-un loc răcoros, departe de îngheț sau de razele soarelui.
Înainte de depozitare, asigură-te că drujba nu mai conține deloc carburant, iar pentru asta poți lăsă motorul pe relanti până se oprește. După acest lucru scoate întinzătorul și lanțul și depozitează-l într-o cutie specială pentru a le proteja de rugină. Curăță drujba, scoate bujia, unge camera de combustie internă cu o soluție specială și depozitează totul cu grijă în locul răcoros.
Service autorizat STIHL
Magazia Lu Costică oferă service autorizat pentru produsele Stihl, care sunt recunoscute la nivel mondial pentru calitate lor. Deși au această calitate, durata lor de viață depinde și de procedurile speciale de service și uneori de reparații.
La sediul Magazia Lu Costică poți repara produsele vândute de magazinul nostru online, echipamente din gama Stihl, dar și utilaje produse de alți producători.
Tehnicienii noștri sunt instruiți de compania Stihl și au obținut mai multe etape de calificare înainte de a li se permite să facă service pentru uneltele Stihl. Ei sunt instruiți să constate defecțiunile, să repare, să asambleze și să inspecteze toate uneltele Stihl pe care Magazia lu Costică le vinde.
Magazia lu Costică este distribuitor autorizat pentru produsele Stihl, așadar este garantată folosirea componentelor și pieselor originale atunci când utilajului tău este verificat sau este reparat.
Prin urmare, întreținerea drujbei este un proces important care influențează semnificativ viața acesteia, însă dacă ajungi să te confrunți cu probleme pe care nu le poți observa, iar dacă utilajul este achiziționat de pe Magazia lu Costică, poți profita de avantajului service-ului autorizat.