LOADING

Type to search

Sfaturile lu' Costica

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

In acest articol v-am pregătit un top al celor mai profitabile culturi pe suprafețe mici și medii, pentru cei care își doresc să investească în agricultură. De la an la an, lista culturilor agricole care aduc cele mai mari profituri se modifică, dar Magazia Lu Costică este aici să îți prezinte o listă cu cele mai bune investiții din acest domeniu. Indiferent de dimensiunea pe care o are terenul, acesta poate fi o mină de aur dacă știi cum să-l exploatezi. Citește în continuare articolul nostru și descoperă ce culturi îți pot aduce profituri mari. Reține că există culturi care pot fi înființate pe mai multe tipuri de sol.

Majoritatea fermierilor din țara noastră înființează culturi pe loturi mici. Cercetările de piață arată că peste aproximativ 800.000 de fermieri lucrează terenuri de până la 5 hectare. O asemenea suprafață nu generează profituri suficient de mari, astfel că nu ai nevoie de utilaje agricole foarte scumpe, ci doar de cele de bază, precum motosapa, un motocultor sau pompe de stropit.

În ciuda suprafeței mici, chiar și pentru terenurile care au maxim 5 hectare, există culturi care, alese în mod corect, pot genera un profit promițător.

Culturi înființate pe suprafețe mici și medii

Fermierii preferă să cultive pe terenuri de dimensiuni mici și medii din mai multe motive. În primul rând, investiția inițială este mai redusă. Al doilea lucru important constă în faptul că dacă începi o primă afacere în agricultură pe o suprafață de dimensiuni mici, realizarea strategiei pentru gestionarea activităților și pentru vânzarea produselor va fi mai simplu de făcut.

Suprafețele de dimensiuni mici și medii sunt potrivite pentru o afacere aflată la început de drum, pentru afacerile de nișă și pentru fermierii care nu au foarte multă experiență în agricultură.

Profitabilitatea unei culturi înființate pe suprafețe mici și medii

De multe ori se vorbește despre culturi care pot aduce o sumă substanțială a câștigurilor în scurt timp, însă realitatea este că niciuna dintre plantele enumerate în acest top nu va aduce profit din primul an. De regulă, sunt necesari cam 2-3 ani pentru amortizarea investiției și abia apoi se poate trece pe profit. În orice caz, chiar și în aceste condiții, culturile reprezintă unele dintre cele mai rapide căi către un profit sigur pe termen scurt si mediu.

Alte două lucruri importante de care depinde succesul unei culturi înființate pe terenurile mici și medii țin de îngrijirea și protecția culturii, dar și găsirea din timp a clienților pentru recoltă. Clienții pot proveni din diverse categorii: supermarketuri, procesatori din industria farmaceutică sau cosmetică, angrosiști sau firme din străinătate.

Acum că am clarifica ”partea teoretică”, hai să descoperim împreună un top 10 al celor mai profitabile culturi pentru suprafețe mici și mijlocii.

Cătina

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Fructele de cătină au devenit din ce în ce mai utilizate în medicina alternativă. Acestea sunt bogate în vitamina C și sunt adesea consumate cu miere de albine. De asemenea, datorită gustului acrișor, fructele de cătină pot fi și baza unor produse medicinale, precum ceaiuri, tincturi, siropuri și unguente.

Specificațiile culturii de cătină

Cătina este foarte rezistentă la temperaturi mici și chiar geroase, cât și la temperaturi foarte ridicate. Aceasta are nevoie de multă lumina, iar în primii 2 ani de la înființarea plantației are nevoie și de irigații. Însă, după ce plantele se dezvoltă și trec primii doi ani de la înființarea culturii, cătina rezistă bine la secetă.

Cătina se dezvoltă foarte bine pe aproape orice tip de sol și orice tip de teren, putând fi cultivată atât la câmpie, cât și în zone submontane. Singurele soluri pe care este recomandat să le eviți sunt cele grele și fără drenaj.

Distanța de plantare se stabilește astfel încât plantele să nu se umbrească între ele:

  • 2,5 – 3,0 m între rânduri și 2,0 m între plante pe rând;
  • 3,5 – 4,0 m între rânduri și 2,0– 2,5 m între plante pe rând;
  • 3,7- 4,0 m între rânduri și 1,10-1,25 m între plante pe rând;
  • 4,0 m între rânduri și 3,0 m pe rând pentru soiuri foarte viguroase.

Lucrările de întreținere ale culturii de cătină sunt:

  • Lucrările solului – discuirea trebuie executată la suprafață, adică la maxim 10 cm adâncime, iar prașilele nu trebuie să depășească 7 cm adâncime;
  • Tăieri de formare – se execută în formă piramidală, globulara sau de tip coroane;
  • Udările – Norma este de 300-400 m3/ha și sunt recomandate 12-15 udări pe sezon;
  • Recoltarea – are loc la finalul lunii septembrie – prima decadă a lunii octombrie. Perioada optimă de recoltare se stabilește în funcție de culoare, albă sau galbenă și în funcție de sol.

Mure

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Murele sunt folosite în alimentație, fiind consumate ca atare, în gemuri, dulcețuri, produse de patiserie sau dulciuri. Murele se dezvoltă foarte bine în clima de munte și sunt fructe extrem de profitabile, acestea generează profit încă din primii ani de la înființarea culturii.

Specificațiile culturii de mure

Perioada potrivită pentru plantarea murului este sfârșitul toamnei, în lunile octombrie și noiembrie, dar și în primăvară, în lunile martie și aprilie. Butașii de mure se plantează la o distanță de 3 metri între rânduri și 1,5 metri între plante. Pentru plantarea lor sunt necesare gropi de 40 cm adâncime și de 30 de cm diametru, iar în interiorul lor se pune un amestec de pământ și gunoi de grajd.

Pentru sistemul de irigare se recomandă picurarea, iar în privința cantității, pe timp de vară e nevoie de până la 5 litri de apă la fiecare plantă, în fiecare zi.

Zmeura

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Zmeura este una dintre cele mai apreciate fructe de pădure și este utilizată în industria alimentară. O suprafață mică sau medie cultivată cu zmeură poate genera profit într-un timp foarte scurt de la înființare.

Specificațiile culturii de zmeură

Zmeura se cultivă pe terenuri însorite, ferite de vânturi puternice și de temperaturi geroase. Cele mai favorabile soluri sunt cele lutoase și bine drenate.

Zmeurul se plantează atât toamna, cât și primăvară, iar distanța dintre rânduri trebuie să fie de 2,5 – 3 metri, iar cea dintre plante de 0,4-0,6 metri. Înainte de plantare, plantele se umezesc și se mocirlesc, iar după plantare sunt obligatorii irigările.

Cultura de zmeură are nevoie de fertilizare, mai ales cu azot (N) și are nevoie de irigații prin aspersiune sau picurare. Vara se realizează 1-2 udări pe săptămână pe solurile grele și 2-3 udări pe săptămână pe solurile ușoare.

Zmeura trebuie recoltată manual atunci când fructele devin roșii și moi.

Căpșuni

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Căpșunile sunt fructe folosite în alimentație. Din ele se prepară siropuri, gemuri și dulcețuri, sau sunt consumate ca atare. În România, căpșunile se cultivă cu preponderență în Muntenia și Transilvania.

Specificațiile culturii de căpșuni

Căpșunile se cultivă cu succes pe orice formă de relief, de la câmpie și până la altitudini de peste 1000 de metri. Acestea rezistă foarte bine la temperaturi foarte scăzute, chiar și la -30 de grade Celsius. Stolonii de căpșuni se cultivă fie primăvara, în lunile martie – aprilie, fie toamna în lunile septembrie – octombrie. Plantarea se realizează în benzi de 2-5 rânduri, cu distanța între benzi de 80-95 cm.

Cultura de căpșuni are nevoie de multă apă, solul trebuie să fie mereu reavăn, astfel încât udarea prin picurare este cea mai bună soluție. Lucrările necesare culturii de căpșuni sunt umplerea golurilor, eliminarea florilor, prășile, plivit, dirijarea stolonilor, tratarea pentru combaterea bolilor și dăunătorilor.

Recoltarea căpșunilor se face de obicei în mai-iunie, dar și mai târziu. Perioada potrivită pentru recoltare se stabilește în funcție de momentul plantării.

Cireșe

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Cireșele sunt fructe extrem de apreciate și foarte căutate, fiind consumate atât ca atare, cât și în gemuri sau sucuri. Pe suprafețe mici, cireșii pot aduce profituri substanțiale, mai ales dacă sunt respectate rigorile impuse de particularitățile acestui pom fructifer.

Specificațiile culturii de cireși

Cireșii se plantează toamna, cu aproximativ 2 săptămâni înainte de îngheț, calendaristic vorbind în perioada 20 octombrie – 20 noiembrie, sau primăvara în perioada 1 martie- 20 aprilie. Pe un teren de un hectar, intră aproximativ 350 – 500 de cireși, la o distanță de 5 metri între rânduri și între pomi.

Cireșul preferă solurile luto-nisipoase, care nu rețin apa în cantități mari, iar din acest motiv se dezvoltă atât de bine pe dealuri.

În primii 3 ani de la plantare, cireșii nu produc fructe. Abia în anul 5 sau chiar 6 ating potențialul de producție. De asemenea, cultura de cireși este o investiție pe termen lung, pentru că deși durează câțiva ani până când pot începe să rodească, o livadă poate produce fructe chiar și timp de 40 de ani.

Nuci

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Cultivarea nucilor reprezintă o afacere agricolă profitabilă pe suprafețe mici și medii. Cultivarea lor nu este grea, iar succesul este garantat de respectarea cerințelor specifice.

Specificațiile culturii de nuci

Chiar dacă între pomi este nevoie de o distanță mare de 12 sau chiar 20 de metri, un singur pom oferă foarte multe fructe, astfel că profiturile reiese și din suprafețele mici.

Plantarea se realizează după ce pământul a fost arat, bine curățat de buruieni, pietre și alte elemente. Plantarea se face în gropi de 220,80 metri, iar în primul an e nevoie de umiditate permanentă. Nucii nu au cerințe mari de îngrijire și se adaptează foarte bine la condițiile climatice din România.

Roșii

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Roșiile sunt legume foarte profitabile, mai ales dacă sunt cultivate în spații protejate, precum sere și solarii. Atât producția de vară, cât mai ales cea din sezonul rece, poate aduce venituri însemnate, chiar și pe un teren de dimensiuni mici sau medii.

Specificațiile culturii de roșii

Cultura de roșii în sere și solarii, se realizează în perioada 25 martie – 15 septembrie. În câmp, epoca de înființare a culturii de roșii din răsad începe din sol, la o adâncime de 10 cm, temperatura este de aproximativ 10-12 grade Celsius. Lucrările de îngrijire necesare acestei culturi sunt palisarea, copilitul, cârnitul și defolierea. În ceea ce privește culturile din spații protejate, lucrările devin ceva mai complexe și cuprind conducerea plantelor, afânarea solului, mulcirea, polenizarea și dirijarea factorilor de mediu. Cultura de roșii poate fi înființată cu agricultura de precizie, iar succesul lor depinde de respectarea pașilor de cultivare și întreținere.

Ardeii iuți

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Ardeii iuți sunt foarte profitabili deoarece se folosesc în mai multe domenii și se consumă tot timpul anului.

Specificațiile culturii de ardei iuți

Plantarea ardeilor iuți are loc atunci când în sol se înregistrează 15 grade Celsius, în perioada 5-20 mai. Distanța de plantare la ardeiul iute pe rând este de aproximativ 10 cm, cu o densitate de 80-130 mii plante de hectar.

Lucrările necesare în culturile de ardei iuți sunt completarea golurilor, prășile mecanice și manuale pe rând, irigarea și fertilizare.

Recoltarea ardeilor iuți se face la 2-3 luni de la plantare.

Ricin

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Uleiul de ricin este cel mai cunoscut produs din ricin și este utilizat în medicina naturistă și în cosmetică. Deoarece acest ulei este considerat benefic pentru o serie largă de afecțiuni, dar și pentru proprietățile sale cosmetice de necontestat, ricinul a devenit o plantă foarte căutată și profitabilă.

Specificațiile culturii de ricin

Semănatul are loc primăvara, în luna aprilie, iar răsărirea are loc după aproximativ o săptămână de la semănat. Ricinul nu este o plantă rezistentă la ger, mai ales atunci când plantele sunt tinere. Distanța de plantare este de 55-70 cm între rânduri și de 60-70 cm între plante.

În ceea ce privește îngrijirea culturii, sunt necesare prașilele, erbicidarea, răritul plantelor și aplicarea tratamentelor fitosanitare.

Lavanda

TOP 10 culturi profitabile pe suprafețe mici și medii

Lavanda, denumită popular ”aurul mov” a devenit extrem de căutată în ultimii ani. Ceaiurile, cremele, parfumurile sau odorizantele sunt doar câteva dintre produsele care se fac din lavandă. Având atât de multe întrebuințări, lavanda este în mod sigur, o plantă foarte profitabilă, care merită atenție din partea fermierilor.

Specificațiile culturii de lavandă

Plantarea lavandei se realizează toamna, dar și primăvara, pe un teren însorit și bine drenat. Planta rezistă foarte bine la temperaturi extreme, atât caniculare cât și la geruri. Irigarea se face prin picurare, însă trebuie să fii atent ca apa să nu băltească pe sol, întrucât lavanda va putrezi.

Orice persoană pasionată de agricultură, tentată să lanseze o afacere în acest domeniu, trebuie să știe că toate culturile au nevoie de îngrijire constantă și specifică.

Cu muncă, utilajele necesare și determinare, agricultura se va dovedi o afacere bănoasă.

Spor la treabă!